Sari la conținut
Verificat

Tipare de prompting

Ce să îi spui AI App Builder și cum schimbă răspunsul scope-ul, modul și contextul.

AI App Builder citește din proiect mai mult decât din cuvintele tale. Aceste tipare vin din ce face de fapt panoul cu un mesaj, așa că aceeași propoziție poate avea alt rezultat, în funcție de trei lucruri pe care le setezi înainte să o scrii.

Scope-ul decide ce are voie să atingă

Scope-ul General înseamnă că tot proiectul deschis este la dispoziție. Scope-ul Node înseamnă doar ce este selectat în arbore, util când vrei ca o modificare să rămână într-o singură componentă, fără riscul unei citiri la nivel de proiect. Selectează mai întâi ținta, apoi descrie modificarea, în loc să numești ținta în propoziție.

Schimbarea scope-ului pornește un chat nou

General și Node nu sunt aceeași conversație. Alege scope-ul înainte să începi să descrii modificarea, nu pe parcurs.

Modul decide dacă te întreabă mai întâi

Auto aplică o modificare de la cap la coadă. Plan cercetează și propune o abordare fără să atingă nimic, apoi așteaptă. Folosește Plan când o cerere poate ajunge în mai multe feluri (care tabel primește câmpul nou, dacă un ecran devine o componentă nouă sau un adaos la una existentă), ca să aprobi forma înainte să fie construit, nu să anulezi după.

Chip-urile de context spun deja ce poate vedea

Compozitorul arată ce va folosi următorul mesaj: programul deschis, selecția din arbore când diferă de ce este deschis și elementul UI selectat când fila UI este deschisă. Nu repeta ce spune deja un chip, o instrucțiune este redundantă din moment ce subiectul ei este deja atașat. Dezactivează un chip pentru un singur mesaj când vrei ca asistentul să îl ignore, de exemplu un element UI rămas selectat dintr-un motiv fără legătură.

Construiește un agent descriind sarcina, nu un prompt

Builder-ul ai_agent nu primește un prompt de sistem, ci un scop: Ce ar trebui să facă acest agent?, la care răspunzi în două propoziții. De acolo Studio propune tool-urile, instrucțiunile și orice alți agenți de care are nevoie sarcina, iar tu vezi planul complet înainte să se construiască ceva. Un scop care lasă lacune reale (cine îl folosește, pe ce ar trebui să se bazeze, ce ar trebui să producă) primește mai întâi o scurtă listă de întrebări de clarificare, fiecare cu răspunsuri sugerate, din care alegi sau pe care le editezi. Atașează material de referință la fel cum i-ai da unei persoane mai mult decât un titlu: documentul pe care trebuie să îl producă, o captură de ecran a raportului, lista de prețuri pe care trebuie s-o citească.

Când dai prompt unui agent, nu unei persoane

Indică un agent de codare conectat prin MCP spre un proiect, în loc să scrii tu în panou, iar promptul devine instrucțiuni pentru acel agent, nu un mesaj către asistentul propriu al Studio. Spune ce construiești în termenii pe care Ghidul LLM pentru Studio i-i oferă deja: numește tipul de prog (component, table, get_data, javascript...) și lasă fluxul obligatoriu al agentului să facă restul: citește subiectul potrivit din ghid, preia un exemplu funcțional, creează, validează și abia apoi salvează. Un agent care are deja ghidul are nevoie de scop, nu de un tutorial despre sintaxa xu-bind.